... una in care am avut doar un curs luni, mai exact o introducere in care am aflat ca nu e inca reglementat clar ce pot lucra absolventii a trei ani de psihologie, ci doar cei care fac si master. In care am mers la un cerc de studiu biblic (!) si la biserica, lucruri care au contribuit decisiv la imbunatatirea relatiei cu gazdele mele. In paralel cu aparentele preocupari religioase au existat incursiuni prelungite in caminul Elisabethstrasse, care au ca urmare faptul ca acum stiu o reteta foarte faina: desertul traditional portughez (cel putin asa mi s-a spus) - Miha&Teo, sorry, dar se face cu multa paine si zahar!
Saptamana asta nu am reusit sa fac demersurile necesare obtinerii internetului acasa, dar mi-am facut abonament pe bus. Asta dupa ce m-am plimbat dintr-o parte a orasului in cealalta doar pentru a lista un formular... care nu a mai fost necesar.
De asemenea, am gatit, dar fiindca nu aveam alt condiment decat sare, pastele mele au iesit destul de dulcege. Cum s-ar spune, un semi-esec. Intre timp m-am dotat cu un ketchup marca Spar de 1,4 kg!
Printre aventurile mele se mai numara sperietura trasa intr-o seara cand veneam acasa si era deja intuneric, datorata unei bufnite. Cel putin asta sper ca era chestia mare care a falfait pe deasupra mea si apoi s-a asezat intr-un copac. 10 metri mai incolo am avut inca o surpriza: pe cerul senin se putea observa clar o raza verde, pornind de undeva din varful dealului pe care ma aflam in drum spre casa. Nu, nu erau si omuleti verzi cu ochii rosii si nu, nu consumasem bauturi alcoolice... era observatorul astronomic, mi s-a explicat ulterior. Raza se poate vedea in fiecare noapte senina. Arata cam sinsistru... o sa incerc s-o prind intr-o poza si sa v-o arat si voua.
Drumul dintre casa si statia de autobuz incepe sa ma frustreze, desi sunt doar vreo 10 minute, insa uneori ma exaspereaza la culme ca trebuie sa-l fac in fiecare zi de cel putin doua ori. M-am dezobisnuit de chestii din astea de cand cu masina :) totusi, inca sunt fascinata de casele care se pot vedea pe drumul asta. Si lor o sa le fac niste poze sa vi le arat. Mai ales una, preferata mea, este mai nou imaginea mea asupra locuintei ideale.
Ultima chestiutza pe care o mai povestesc astazi este intalnirea de azi-dimineata din statia de bus cu o batranica, care a intrat in vorba cu mine si cand a aflat ca studiez psihologia, mi-a declarat senina ca ea e maniaco-depresiva de la 25 de ani, cand l-a nascut pe fiul ei. Stiu ca nu e amuzant, dar seninatatea cu care mi-a zis asta si contextul si detaliile pe care mi le-a mai spus apoi m-au uimit.
In incheiere (de parca postarea asta ar fi un eseu pentru bac), promit sa revin cu poze si cu detalii, probabil despre materii, cursuri, colegi si profesori. Sau... ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu