sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Duminica in Linz

In Linz am ajuns, si anume calatorind cu trenul prin munti, masivi proaspat ninsi, din care insa am apucat sa zaresc doar o mica parte, cand m-am trezit din somn! Nu dormisem decat o ora inainte de calatoria de trei ore, deci va dati seama ce am facut pe tren, singura fiind in tot vagonul de clasa 1.
Odata ajunsa la destinatie, noroc cu Adventsmarkt-ul, altfel duminica dimineata nu as fi zarit nici tipenie de om pe drumul dinspre gara spre centru. Asa insa, am colindat printre tarabele cu turta dulce, caciuli, manusi si sosoni, si cel sinsitru care ilustra povestea "Tischlein deck dich". Urmatoarele obiective au fost Neuer Dom, unde am nimerit in timpul slujbei, mai exact cand cantau corul, orchestra si orga; Dunarea, simtindu-ma putin atinsa de gandul ca apa din fata mea ajunge pana in Galati, legand doua locuri care sunt, dupa Cluj, foarte "acasa" pentru mine. Sau aproape cele doua locuri, fiindca de fapt e vorba de Graz si Cudalbi. Mi s-a parut la fel de lata Dunarea cat si in Galati, iar cand a iesit si soarele in timp ce ma plimbam pe faleza, dupa o dimineata innorata si friguroasa, m-am simtit fericita.
Am intrat apoi intr-o cladire despre care nu stiam exact ce este, care s-a dovedit a fi un "muzeu" al tehnologiei si al artelor moderne, Ars Electrica. Si eu care credeam ca e sediul companiei de electricitate... Au acolo o groaza de expozitii si categorii, absolut toate interactive, iar pentru a sta pe indelete la toate iti trebuie mai mult de doua ore, cat am avut eu la dispozitie.
Am mai pozat niste decoratiuni de Craciun de pe strazi care vroiau sa fie niste ingerasi, dar pozitiile erau dubioase si nu prea inspirau inocenta, si m-am intors la gara prin acelasi targ de Craciun de dimineata. La intoarcere am calatorit pe intuneric, deci singurii munti pe care i-am vazut raman cei de dimineata.
A, candva dupa plimbarea pe faleza Dunarii, am vazut si primaria noua, care arata ca un hotel de la malul marii!
Deci, o excursie placuta si niste poze (in ordinea inversa descrierii):






sâmbătă, 20 noiembrie 2010

De ce scriam noaptea la 00.00

Am descoperit de ce orele la care cica publicam postarile erau total aiurea: site-ul ma credea undeva pe coasta Pacificului, GMT-8! As vrea sa fi avut dreptate, dar sunt inca intr-un fus orar mai putin exotic...

Prima tentativa de excursie

Astazi, in ciuda cetii si a frigului, am vrut sa merg intr-o mica excursie in Bärnbach, un orasel de 5.000 de locuitori la 40 de km de Graz. Acolo este o biserica, Santa Barbara, renovata de Hundertwasser in anii '80. Vroiam sa profit de cele doua zile in care am dreptul sa calatoresc gratuit cu trenul in Austria... (biletele de la mami). Deci, desi am luat masa la familia T., iar lucrurile s-au intarziat, m-am pornit spre gara cu intentia de a lua trenul de 15:14 (calatoria dureaza 45 de minute). Ca sa ma asigur ca nu sunt in ilegalitate, ca doar sunt prevazatoare, am zis sa mai intreb o data daca biletele mele sunt ok pentru calatoria asta. Deci ma duc la ghiseu si intreb exact asa, daca "am voie sa merg cu biletul asta pana la Bärnbach". Raspuns: da, e valabil in intreaga Austrie. Ultimele mele griji indepartate, m-am urcat in tren, un tren regional, un fel de personal de-al nostru. Cand am pornit m-am bucurat ca mergeam in directia cealalta a sinelor, nu pe unde mai fusesem spre Viena.... insa nu am ajuns prea departe. Dupa a doua sau a treia statie (trenul asta opreste chiar peste tot), vine controlorul. Bineinteles, ii arat biletul, linistita cum ca e valabil. Bineinteles, nu e. Trenul apartine unei companii private, iar biletul meu este valabil numai pentru ÖBB, CFR-ul nostru. "Daaaa, dar stiti, eu am intrebat la gara si am specificat exact cu ce tren vreau sa calatoresc"... da, dar se pare ca cei de la gara dezinformeaza lumea constant cu privire la valabilitatea biletelor in trenuri apartinand altor companii. Super... deci, fie platesc, fie cobor... pai nu platesc, fiindca oricum e o excursie facuta cam in graba si nici nu eram sigura ca mai apucam sa vad biserica la lumina zilei. La urma urmei, daca tot e sa platesc, pot sa vin in alta zi, cand am mai mult timp si e mai mult soare. Ok, deci ma dau jos... intr-o halta :)) O chestie trebuie totusi sa recunosc, si anume ca controlorul a fost foarte de treaba, mi-a spus printre altele ca in cinci minute vine alt tren inapoi spre Graz. De altfel si cel de-al doilea controlor a fost la fel, i-am explicat ca vin in celalalt tren, i-am fluturat biletul meu nevalabil pe sub nas si m-a lasat in pace. Asa am ajuns din nou in gara Graz-ului, la aproximativ jumatate de ora de la plecarea in ceea ce urma sa fie o mini-vizita culturala. In loc de asta, am mai cascat gura in niste magazine de haine si de nimicuri... dar nu e vina mea!
Maine am planificata o excursie de o zi in Linz, sa vedem daca acolo ajung...

marți, 16 noiembrie 2010

Sper sa ma imprietenesc cu Fritz

De doua ore stau si nu ma pot motiva sa fac nimic mai important, fiindca astept sa am internet acasa. Am incercat sa citesc, am incercat sa invat, dar dupa 5 minute ma apuca nerabdarea si simt ca nu mai pot continua. Am reusit sa ma semi-calmez doar cu ciocolata si cu suc. Acum am sa incerc si the Big Bang Theory, fiindca deja de doua ore un tip care se pricepe mestereste la modemul familiei T. si eu tot nu sunt anuntata care e parola retelei (pe care laptopul meu o detecteaza deja de ieri- cum sa nu fie frustrant?!?). Oare ce ii poate face Fritz Box-ului aluia? Nume nemtesc pentru un modem: Fritz Box. A doua varianta e ca tipul si-a terminat deja treaba (desi am spionat si vad o masina straina in fata casei...) si doamnei T. nu ii trece prin minte ca ar putea sa ma scuteasca de asteptarea asta enervanta. Desi am accentuat in ultima conversatie ca astazi sunt acasa cand vine tipul. Poate e prinsa deja in cautari de informatii pentru cercul ei de studiu biblic, mi-a spus ca de-abia asteapta sa poata face asta... In orice caz, mai am sperante ca mi se va comunica fie parola fie problema cel tarziu cand se intoarce domnul T. acasa de la munca, adica pe la 22... deci inca (maxim) doua ore de asteptare :-L

p.s. Daca postul asta e publicat azi, 16 noiembrie, inseamna ca Fritzi a functionat si eu sunt fericita

vineri, 12 noiembrie 2010

Cat de tare stralucea soarele la ora 23:00 la Cluj?

Statistica si gramatica

Ieri la cursul de statistica am invatat, printre altele, despre cum se descriu datele statistice in propozitii. Adica cum spui ce reprezinta o medie aritmetica, de exemplu. Inevitabil, a venit vorba si de criteriul corectitudinii gramaticale: propozitiile trebuie sa respecte gramatica limbii germane. Deja ma simteam in pericol, cand profa a adaugat ca nu este deloc indulgenta cu asemenea greseli, fiindca mai tarziu, ca psihologi, va trebui sa scriem rapoarte si ar fi penibil atat pentru noi, cat si pentru ei, ca institutie de invatamant unde am invatat, ca ele sa contina greseli elementare de gramatica. Absolut corect... deci sperantele mele ca la examenul de statistica, singurul cu 4 ECTS, adica cel mai important (toate celelalte au 3), sa iau nota foarte mare fiindca inteleg si imi place. Dar apoi a continuat spunand ca in cazul in care germana nu este limba noastra materna, trebuie sa scriem asta pe foaia de examen si atunci va fi mai indulgenta. Dincolo de reactiile colegilor, evident vorbitori materni, care isi faceau planuri cum sa se dea drept straini, sperantele mele au fost regenerate. Pana la urma s-ar putea sa reusesc sa fac din examenul de statistica un avantaj :D

p.s. Punctajul maxim la examen este 10, dar poti lua 11 cu un punct bonus, daca 1. te implici in forumul online, postezi mult si corect, 2. iei parte in proiectul profei despre „frica de statistica”. Cum forumul nu ma tenteaza, intrebarea e: am voie sa iau parte la cercetare daca nu mi-e frica de statistica??

duminică, 7 noiembrie 2010

La plimbare cu mami

Am reusit sa o scot pe mami din casa! Marti a avut scuza ca era obosita de pe drum, iar miercuri a fost vreme urata asa ca a stat in casa si a facut mancare si curat. Joi am mers in varful dealului, la observatorul astronomic (cel cu raza verde) si la “castelul” Lustbühel (un fel de conac, acum gradinita). Cand ne-am intors acasa soarele apunea, iar spectacolul era asa frumos incat nu ne-am indurat sa intram inauntru, asa ca ne-am mai plimbat pe strazile din zona, admirand totodata si arhitectura caselor...
Ieri am iesit de dimineata intr-o plimbare la supermarket, apoi la biserica Herz Jesu, pe langa care tot treceam cu tramvaiul si in care nu apucasem sa intru nici eu. I-a placut lui mami :)
Azi am condus-o la gara si acum e in drum spre Viena.
Cateva poze din plimbari, cu: o pisica IMENSA, dragonii de pe biserica, cerul la apus, toamna si parcul zoo.
p.s. nu m-am prins inca cum e cu aranjarea pozelor pe site-ul asta, scuze pentru dezordine

















marți, 2 noiembrie 2010

Schimbari

De trei zile ma simt extrem de singura. Imi dau seama ca nu mai am pe nimeni aproape, nimeni din toti cei cu care puteam vorbi nu mai este disponibil. In afara de emailuri, nu mai pot comunica nicicum cu nimeni. Ok, am vorbit la telefon cu mami si asta nu e de neglijat, insa in afara de asta, nimic...
Pana acum nu m-am simtit deloc singura, nici macar in primele seri cand chiar eram, cand nu aveam nimic de facut, atunci nici nu mi-a trecut prin minte sa plang. M-a apucat brusc, practic inexplicabil, vineri, si continua sa existe in fundal si sa se manifeste ocazional de-a lungul zilei. Intai nu m-am gandit ca sunt singura, doar am simtit. Apoi mi-am dat seama ca chiar asa e. Mi-am mai dat seama ca mi-e dor, mi-e dor de voi toti, dincolo de niste formule de incheiere in emailuri, chiar mi-e dor de absolut toata lumea. M-as bucura atat de mult sa vad pe oricine, m-ar face sa ma simt atat de bine. Asa cum stiu din experiente anterioare, e al naibii de rau sa iti fie dor. Insa eu stiu cu exactitate cat timp nu am nicio sansa sa vad persoanele de care imi este dor. Mai este mult pana la Craciun, insa este mult mai bine asa decat sa existe si posibilitatea de a nu le mai vedea niciodata. Deci totusi nu ma plang (chiar asa de mult, numai un pic de tot).
In cazul de fata, mai sunt exact cinci saptamani, o luna, pana cand voi putea sa va vad. Sa vorbesc cu voi, sa folosesc internetul (de care da, sunt dependenta si spun asta fara sa mai cred ca este un lucru rau; suntem ce suntem si avem nevoie de tehnica, avem nevoie de calculator si de comunicarea virtuala) pentru a avea un pic din prietenii si din familia mea. In astea cinci saptamani, ca sa rezist, o sa imi ocup timpul bine de tot. O sa rezist. Trebuie sa imi tot spun asta si m-ar ajuta sa mi se spuna acelasi lucru.
Azi vine mami la mine. Asta cu siguranta este un lucru bun si ma bucur ca vine, ma va face sa ma simt mai bine, sper ca ma va face sa ma simt mai putin singura. Desi poate parea ciudat, s-ar putea ca vizita sa nu aiba efectul asta. Sa vedem...

Halloweenul la austrieci

Halloween-ul e sarbatorit aici pe bune, copiii vin la colindat din casa in casa, mascati, si intreaba „Süßes oder Saueres?”, adica „dulciuri sau acrituri”. Familia T. nu aproba sarbatoarea, desi nu au spus-o explicit, am putut deduce ca asa stau lucrurile. Plus ca s-au scapat si au numit-o „prostie de sarbatoare”. Asa ca ma indoiesc ca au uitat indr-adevar sa cumpere dulciuri, asa cum spun ei. In orice caz, au inchis poarta, fiindca daca copiii nu primesc nimic, s-ar putea sa arunce cu oua in geamuri sau alte lucruri de genul asta. Asta au si facut, am auzit aseara cum curata si bodoganea dnul T. in curte. Nu am aflat care a fost munitia copiiilor, dar va tin la curent cu descoperirile. Din pacate eu nu am fost la niciun Halloween party si nu am avut sansa sa fiu ingeras o:)