"Viiiin exameneleeee!!"

Maine am (primele) doua examene! Dimineata statistica, iar seara la cursul unde am invatat ce putem lucra ca psihologi (aprox.). Ma simt foarte bine, nu am emotii, desi sunt constienta ca pot s-o fac si lata! Dar cu privire la astea doua de maine, sunt destul de increzatoare. Daca la astea iese prost, la restul va iesi catastrofal. Oricum, ma exaspereaza atitudinea unor colegi, care sunt de-a dreptul panicati ca "viiin exameneeeleeeee"!! Adica ce naiba, nu mai suntem in clasa a6a, am trecut prin destul de multe teste si examene ca sa nu mai fie ceva atat de iesit in comun! Inteleg ca sunt speriati, dar de fiecare data cand vine vorba de statistica, de exemplu, ii spun numele intr-un mod care sugereaza ca vine apocalipsa, nu un examen care oricum aici se mai poate repeta de trei ori! Deja nu mai este impresionant la niste oameni de douazeci de ani si mai mult, daca este repetat de FIECARE data cand rostesc cuvantul "statistica"! Este enervant!
Si ca sa nu fie un post numai despre examene (din seria there is life after the uni... on the bus!) am sa va spun despre controlorii de bilete de aici... care sunt de fapt femei, dar nu cred ca la noi exista varianta feminina a "controlorului" (daca nu sunt termeni pentru femei doctori, ministri, psihologi, ar fi culmea sa fie pentru asta!). Deci ieri a fost a doua intalnire a mea cu cele doua femei care controleaza biletele, niste tipe absolut normale, dar care isi fac treaba foarte serios. Prima data cand le-am vazut prinsesera pe cineva fara bilet, care refuza sa le prezinte actele. Nu au stat la discutii, l-au "incoltit" pe tipul respectiv si nu l-au lasat sa coboare fara ele. Ieri, a doua oara, au dat de un tanar care avea biletul expirat, dar el a fost cooperant si extrem de repede (intre doua statii) le-a dat actele, ele i-au emis un bon pentru amenda si cred ca el trebuie sa se duca sa plateasca cei 60 de euro amenda... sau i-a platit acolo, dar s-au miscat atat de repede ca nu am observat!
In rest... petrec mult timp la biblioteca, de a carei sala principala de lectura m-am indragostit, si cam numar zilele pana cand vin din nou acasa :)

Inapoi

M-am intors aseara in Graz si ma simt datoare sa mai scriu ceva aici, mai ales ca cele trei saptamani de acasa nu am facut-o. Dar ce puteam sa scriu, mai ales ca pe multi dintre voi v-am si intalnit? A fost bine acasa, a fost exact asa cum trebuia sa fie, cum ma asteptam, cum a fost mereu. Poate asta suna plictisitor sau poate chiar eu as fi gandit ca e asa, dar nu e... e foarte bine.
M-am intors pentru trei saptamani si ma bucur ca sunt asa putine. Aici planurile mele constau in mersul la biblioteca, unde cred ca voi invata cel mai eficient. Motivul? Nu are ce sa-mi distraga atentia :)
Nu mi-e frica de examene, dar de ceva vreme nu-mi mai este frica, fiindca am trecut prin multe, nu-i asa? Si am bagat bine la cap ca emtoiile si frica NU te ajuta cu absolut nimic, ci tocmai, te impiedica de a da tot ce poti. Asa ca ce va fi va fi, fara frica.
In conditiile astea, nu stiu in ce masura se vor intampla lucruri interesante, de mentionat aici, pe blog, insa daca vor fi le voi scrie. Daca nu, poate va informez despre vreo chestie super tare despre care invat :))

Ganduri scrise pe tren intre Viena si Budapesta...

Of, ce ciudat o sa fie! Ce greu sa fii acasa si sa stii ca totusi nu esti, ca vei pleca din nou, ca nu vei mai fi niciodata mai mult de trei luni. Simti ca nu mai ai ragaz, ca nu vei mai avea niciodata. Acasa nu mai e acasa. De asta de fapt inconstient am hotarat de cateva zile sa ma comport cat pot de bine ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, ca si cum totul este la fel. Asa am simtit ca trebuie si ca vreau sa fac. Probabil ca este totul la fel, probabil ca si eu sunt la fel, cu singura exceptie: acasa nu mai este acasa. De asta mi-e frica, de asta simteam si retinere pe langa bucurie, si nu mi-am dat seama pana acum, dar uite, gata, a aparut in minte si e clar. Acasa nu mai este chiar acasa. Dar nici Graz nu este acasa, deci sunt prinsa acum intre doua locuri, intre doua lumi, intre doua acase. Dar poate fi acasa in doua locuri sau nu poate fi nici unul? Am doua acase sau nu mai am niciuna?

Pana la urma nu e chiar o tragedie, doar eu am vrut asta si evident ca sunt si avantaje cu carul cand acasa nu mai e acasa :) Dar m-a izbit acum ideea asta si nu stiu cum voi o voi absorbi, cum voi simti rezolvarea in timp.

Cuvinte, nu e nevoie de mai mult

Trenul, muntii, nerabdarea, anticiparea bucuriei, mirosul casei, mancarea, caldura, aia mica si cum o s-o strang in brate si cum o sa conversam despre animalute si floricele, mirosul de brad, parintii care dorm in camera vecina, zapada, masina, strada, blocurile, orasul, cladirile, scoala, pietele, zapada, prietenii, sora, cadourile, revederile, sperantele, Craciunul, noaptea de colindat, colegii, amintirile, profii, noile amintiri, linistea... si, probabil, indoielile.
Dar, cum spun cei de la Travis aici, "Home is where you heart is". Acasa este clar si incontestabil acolo unde iti este inima.

Ce mancam azi?

Doua zile mai tarziu, am gasit subiectul urmator: mancarea. In lunile astea "de inceput" am mancat mai mult sau mai putin mancare facuta acasa, dar am deviat de la feluri produse de la 0 cu tot felul de feluri gata preparate: conserve de ardei umpluti, feluri de paste la plic, la care se adauga numai apa. Despre supe ce pot sa zic, decat ca am facut o data o supa de conopida, plus pentru mami o intreaga supa sofisticata (pentru mine) de legume. In rest, supe la plic. M-am saturat de ele, de gustul lor, oricat de gustot ar parea sau cati potentiatori de gust ar contine. Am decis sa spun nu alimentelor care vin intr-un plic.
Nici mancatul la cantina/in oras nu este o solutie satisfacatoare, fiindca am incercat deja asta si am descoperit ca si supele lor sunt pline de aditivi, de arome artificiale, la fel ca cele din plic. Doar ca sunt ceva mai elaborate.
Da, o sa mananac in continuare Eizwiebel, un fel de crema gustoasa pe baza de margarina cu oua si ceapa, desi probabil contine si ea destule prostii. Poate si supe la plic, ca deh, sunt mult mai usor de facut decat una adevarata.... insa conserve si paste gata preparate, nu. Incerc sa minimizez cantitatea de chimicale absorbita de corpul meu. Ideea asta nu este noua, si acasa incercam sa nu mananc lucruri "nenaturale", insa aici au fost o cale usoara, tentanta. Trebuie sa revin pe drumul bun cu niste preparate simple, repede de facut (cel mai important) si in care sa intre cat mai multe legume, nu prafuri. Cred ca am sa incep cu mazare dupa reteta asta: link
Pana una alta, ma gandesc cu placere la cele trei saptamani in care voi reveni la alimentatia de acasa, cu mancaruri gatite si supe pregatite de mami.

Nu se termina asa

Intr-adevar, dupa cum ati observat (sau nu), de o vreme nu am mai scris nimic. Nu vreau sa abandonez blogul, fiindca cred ca are o utilitate si mi s-a confirmat lucrul asta. Atunci, de ce nu am mai scris?
In mare parte, fiindca nu prea s-a mai intamplat nimic special in ultima vreme. De-abia in seara asta am facut ceva nou, am mers cu Kristina la un "poetry slam", unde s-au recitat creatii proprii. Recitat/interpretat, mai mult sau mai putin. A fost dragut, pe unii i-am inteles mai bine, pe altii, mai ales pe cei care turuiau la viteza maxima si fara nicio intonatie care sa imi vina in ajutor, mai putin, dar mi-a placut de ea (link). A fost si mai faina in seara asta decat e in video!
In rest... vineri sau sambata voi calatori spre casa, spre VOI, si de-abia astept. Totusi, incerc sa nu ma gandesc la asta toata ziua si sa ma bucur de timpul petrecut aici. Probabil ca va fi un Craciun mult mai frumos si mai special decat cele trecute.
Acum ca stau sa ma gandesc, poate blogul si-a pierdut putin din functionalitate de cand am internet acasa si comunicarea cu fiecare in parte e mult mai usoara. Poate... poate nu. Eu voi mai scrie, promit, daca cineva va mai citi :) (desi pare ca vorbesc singura aici, fiindca nu exista comentarii, reactiile le primesc pe alte cai, deci stiu ca exista cititori... trebuie sa ma credeti pe cuvant)

Duminica in Linz

In Linz am ajuns, si anume calatorind cu trenul prin munti, masivi proaspat ninsi, din care insa am apucat sa zaresc doar o mica parte, cand m-am trezit din somn! Nu dormisem decat o ora inainte de calatoria de trei ore, deci va dati seama ce am facut pe tren, singura fiind in tot vagonul de clasa 1.
Odata ajunsa la destinatie, noroc cu Adventsmarkt-ul, altfel duminica dimineata nu as fi zarit nici tipenie de om pe drumul dinspre gara spre centru. Asa insa, am colindat printre tarabele cu turta dulce, caciuli, manusi si sosoni, si cel sinsitru care ilustra povestea "Tischlein deck dich". Urmatoarele obiective au fost Neuer Dom, unde am nimerit in timpul slujbei, mai exact cand cantau corul, orchestra si orga; Dunarea, simtindu-ma putin atinsa de gandul ca apa din fata mea ajunge pana in Galati, legand doua locuri care sunt, dupa Cluj, foarte "acasa" pentru mine. Sau aproape cele doua locuri, fiindca de fapt e vorba de Graz si Cudalbi. Mi s-a parut la fel de lata Dunarea cat si in Galati, iar cand a iesit si soarele in timp ce ma plimbam pe faleza, dupa o dimineata innorata si friguroasa, m-am simtit fericita.
Am intrat apoi intr-o cladire despre care nu stiam exact ce este, care s-a dovedit a fi un "muzeu" al tehnologiei si al artelor moderne, Ars Electrica. Si eu care credeam ca e sediul companiei de electricitate... Au acolo o groaza de expozitii si categorii, absolut toate interactive, iar pentru a sta pe indelete la toate iti trebuie mai mult de doua ore, cat am avut eu la dispozitie.
Am mai pozat niste decoratiuni de Craciun de pe strazi care vroiau sa fie niste ingerasi, dar pozitiile erau dubioase si nu prea inspirau inocenta, si m-am intors la gara prin acelasi targ de Craciun de dimineata. La intoarcere am calatorit pe intuneric, deci singurii munti pe care i-am vazut raman cei de dimineata.
A, candva dupa plimbarea pe faleza Dunarii, am vazut si primaria noua, care arata ca un hotel de la malul marii!
Deci, o excursie placuta si niste poze (in ordinea inversa descrierii):