Ganduri scrise pe tren intre Viena si Budapesta...

Of, ce ciudat o sa fie! Ce greu sa fii acasa si sa stii ca totusi nu esti, ca vei pleca din nou, ca nu vei mai fi niciodata mai mult de trei luni. Simti ca nu mai ai ragaz, ca nu vei mai avea niciodata. Acasa nu mai e acasa. De asta de fapt inconstient am hotarat de cateva zile sa ma comport cat pot de bine ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, ca si cum totul este la fel. Asa am simtit ca trebuie si ca vreau sa fac. Probabil ca este totul la fel, probabil ca si eu sunt la fel, cu singura exceptie: acasa nu mai este acasa. De asta mi-e frica, de asta simteam si retinere pe langa bucurie, si nu mi-am dat seama pana acum, dar uite, gata, a aparut in minte si e clar. Acasa nu mai este chiar acasa. Dar nici Graz nu este acasa, deci sunt prinsa acum intre doua locuri, intre doua lumi, intre doua acase. Dar poate fi acasa in doua locuri sau nu poate fi nici unul? Am doua acase sau nu mai am niciuna?

Pana la urma nu e chiar o tragedie, doar eu am vrut asta si evident ca sunt si avantaje cu carul cand acasa nu mai e acasa :) Dar m-a izbit acum ideea asta si nu stiu cum voi o voi absorbi, cum voi simti rezolvarea in timp.

Cuvinte, nu e nevoie de mai mult

Trenul, muntii, nerabdarea, anticiparea bucuriei, mirosul casei, mancarea, caldura, aia mica si cum o s-o strang in brate si cum o sa conversam despre animalute si floricele, mirosul de brad, parintii care dorm in camera vecina, zapada, masina, strada, blocurile, orasul, cladirile, scoala, pietele, zapada, prietenii, sora, cadourile, revederile, sperantele, Craciunul, noaptea de colindat, colegii, amintirile, profii, noile amintiri, linistea... si, probabil, indoielile.
Dar, cum spun cei de la Travis aici, "Home is where you heart is". Acasa este clar si incontestabil acolo unde iti este inima.

Ce mancam azi?

Doua zile mai tarziu, am gasit subiectul urmator: mancarea. In lunile astea "de inceput" am mancat mai mult sau mai putin mancare facuta acasa, dar am deviat de la feluri produse de la 0 cu tot felul de feluri gata preparate: conserve de ardei umpluti, feluri de paste la plic, la care se adauga numai apa. Despre supe ce pot sa zic, decat ca am facut o data o supa de conopida, plus pentru mami o intreaga supa sofisticata (pentru mine) de legume. In rest, supe la plic. M-am saturat de ele, de gustul lor, oricat de gustot ar parea sau cati potentiatori de gust ar contine. Am decis sa spun nu alimentelor care vin intr-un plic.
Nici mancatul la cantina/in oras nu este o solutie satisfacatoare, fiindca am incercat deja asta si am descoperit ca si supele lor sunt pline de aditivi, de arome artificiale, la fel ca cele din plic. Doar ca sunt ceva mai elaborate.
Da, o sa mananac in continuare Eizwiebel, un fel de crema gustoasa pe baza de margarina cu oua si ceapa, desi probabil contine si ea destule prostii. Poate si supe la plic, ca deh, sunt mult mai usor de facut decat una adevarata.... insa conserve si paste gata preparate, nu. Incerc sa minimizez cantitatea de chimicale absorbita de corpul meu. Ideea asta nu este noua, si acasa incercam sa nu mananc lucruri "nenaturale", insa aici au fost o cale usoara, tentanta. Trebuie sa revin pe drumul bun cu niste preparate simple, repede de facut (cel mai important) si in care sa intre cat mai multe legume, nu prafuri. Cred ca am sa incep cu mazare dupa reteta asta: link
Pana una alta, ma gandesc cu placere la cele trei saptamani in care voi reveni la alimentatia de acasa, cu mancaruri gatite si supe pregatite de mami.

Nu se termina asa

Intr-adevar, dupa cum ati observat (sau nu), de o vreme nu am mai scris nimic. Nu vreau sa abandonez blogul, fiindca cred ca are o utilitate si mi s-a confirmat lucrul asta. Atunci, de ce nu am mai scris?
In mare parte, fiindca nu prea s-a mai intamplat nimic special in ultima vreme. De-abia in seara asta am facut ceva nou, am mers cu Kristina la un "poetry slam", unde s-au recitat creatii proprii. Recitat/interpretat, mai mult sau mai putin. A fost dragut, pe unii i-am inteles mai bine, pe altii, mai ales pe cei care turuiau la viteza maxima si fara nicio intonatie care sa imi vina in ajutor, mai putin, dar mi-a placut de ea (link). A fost si mai faina in seara asta decat e in video!
In rest... vineri sau sambata voi calatori spre casa, spre VOI, si de-abia astept. Totusi, incerc sa nu ma gandesc la asta toata ziua si sa ma bucur de timpul petrecut aici. Probabil ca va fi un Craciun mult mai frumos si mai special decat cele trecute.
Acum ca stau sa ma gandesc, poate blogul si-a pierdut putin din functionalitate de cand am internet acasa si comunicarea cu fiecare in parte e mult mai usoara. Poate... poate nu. Eu voi mai scrie, promit, daca cineva va mai citi :) (desi pare ca vorbesc singura aici, fiindca nu exista comentarii, reactiile le primesc pe alte cai, deci stiu ca exista cititori... trebuie sa ma credeti pe cuvant)