Schimbari

De trei zile ma simt extrem de singura. Imi dau seama ca nu mai am pe nimeni aproape, nimeni din toti cei cu care puteam vorbi nu mai este disponibil. In afara de emailuri, nu mai pot comunica nicicum cu nimeni. Ok, am vorbit la telefon cu mami si asta nu e de neglijat, insa in afara de asta, nimic...
Pana acum nu m-am simtit deloc singura, nici macar in primele seri cand chiar eram, cand nu aveam nimic de facut, atunci nici nu mi-a trecut prin minte sa plang. M-a apucat brusc, practic inexplicabil, vineri, si continua sa existe in fundal si sa se manifeste ocazional de-a lungul zilei. Intai nu m-am gandit ca sunt singura, doar am simtit. Apoi mi-am dat seama ca chiar asa e. Mi-am mai dat seama ca mi-e dor, mi-e dor de voi toti, dincolo de niste formule de incheiere in emailuri, chiar mi-e dor de absolut toata lumea. M-as bucura atat de mult sa vad pe oricine, m-ar face sa ma simt atat de bine. Asa cum stiu din experiente anterioare, e al naibii de rau sa iti fie dor. Insa eu stiu cu exactitate cat timp nu am nicio sansa sa vad persoanele de care imi este dor. Mai este mult pana la Craciun, insa este mult mai bine asa decat sa existe si posibilitatea de a nu le mai vedea niciodata. Deci totusi nu ma plang (chiar asa de mult, numai un pic de tot).
In cazul de fata, mai sunt exact cinci saptamani, o luna, pana cand voi putea sa va vad. Sa vorbesc cu voi, sa folosesc internetul (de care da, sunt dependenta si spun asta fara sa mai cred ca este un lucru rau; suntem ce suntem si avem nevoie de tehnica, avem nevoie de calculator si de comunicarea virtuala) pentru a avea un pic din prietenii si din familia mea. In astea cinci saptamani, ca sa rezist, o sa imi ocup timpul bine de tot. O sa rezist. Trebuie sa imi tot spun asta si m-ar ajuta sa mi se spuna acelasi lucru.
Azi vine mami la mine. Asta cu siguranta este un lucru bun si ma bucur ca vine, ma va face sa ma simt mai bine, sper ca ma va face sa ma simt mai putin singura. Desi poate parea ciudat, s-ar putea ca vizita sa nu aiba efectul asta. Sa vedem...